MESAJUL BIBLIEI DESCOPERIT

Chiar de Scriitorii Scripturilor

Definiție

(În mod literal:“muntele adunării trupelor [lui Dumnezeu]”) Bătălia Dumnezeului Atotputernic  Iehova în care servul Său principal Christos Isus conduce forțele invizibile ale dreptății să distrugă pe satan și organizația sa demonică și omenească, eliminând astfel răutatea din Univers și justificând suveranitatea universală a lui Iehova.

Aranjarea în formație a trupelor

Apocalipsa 16:14,16  Acestea Sunt duhuri de draci, care fac semne nemaipomenite, şi care se duc la împăraţii pământului întreg, ca să-i strângă pentru războiul zilei celei mari a Dumnezeului Celui Atotputernic.Duhurile cele rele i-au strâns în locul care pe evreieşte se cheamă Armaghedon.

 

Apocalipsa 19:19  Şi am văzut fiara şi pe împăraţii pământului şi oştile lor, adunate ca să facă răsboi cu Cel ce şedea călare pe cal şi cu oastea Lui.

Creștinii nu au niciun rol în lucrarea de nimicire

Efeseni 6:12  Căci noi n-avem de luptat împotriva cărnii şi sângelui, ci împotriva căpeteniilor, împotriva domniilor, împotriva stăpânitorilor întunericului acestui veac, împotriva duhurilor răutăţii care Sunt în locurile cereşti.

 

2 Corinteni 10:3,4  Măcar că trăim în firea pământească, totuşi nu ne luptăm călăuziţi de firea pământească.Căci armele cu care ne luptăm noi, nu Sunt supuse firii pământeşti, ci Sunt puternice, întărite de Dumnezeu ca să surpe întăriturile.

 

2 Cronici 20:15,17  Şi Iahaziel a zis: „Ascultaţi, tot Iuda şi locuitorii din Ierusalim, şi tu, împărate Iosafat! Aşa vă vorbeşte Domnul: „Nu vă temeţi şi nu vă înspăimântaţi dinaintea acestei mari mulţimi, căci nu voi veţi lupta, ci Dumnezeu. Nu veţi avea de luptat în lupta aceasta: aşezaţi-vă, staţi acolo, şi veţi vedea izbăvirea pe care v-o va da Domnul. Iuda şi Ierusalim, nu vă temeţi şi nu vă înspăimântaţi; mâine, ieşiţi-le înainte, şi Domnul va fi cu voi!”

 

Romani 12:19  Prea iubiţilor, nu vă răzbunaţi singuri; ci lăsaţi să se răzbune mânia lui Dumnezeu; căci este scris: „Răzbunarea este a Mea; Eu voi răsplăti” zice Domnul.

 

(De asemenea: Apocalipsa 2:26,27; 19:13-15; Ezechiel 9:2,4,5)

 

Descrierea sfârșitului lumii vechi

 

Ieremia 25:29-33  Căci iată că în cetatea peste care se cheamă Numele Meu, încep să fac rău: şi voi să rămâneţi nepedepsiţi?” „Nu veţi rămânea nepedepsiţi, căci voi chema sabia peste toţi locuitorii pământului, zice Domnul oştirilor.” „Şi tu, să le prooroceşti toate aceste lucruri, şi să le spui: „Domnul va răcni de sus; din Locaşul Lui cel Sfânt va face să-I răsune glasul; va răcni împotriva locului locuinţei Lui; va striga, ca cei ce calcă în teasc, împotriva tuturor locuitorilor pământului. Vuietul ajunge până la marginea pământului; căci Domnul Se ceartă cu neamurile, intră la judecată împotriva oricărei făpturi, şi dă pe cei răi pradă săbiei, zice Domnul.” „Aşa vorbeşte Domnul oştirilor: „Iată, nenorocirea merge din popor în popor, şi o mare furtună se ridică de la marginile pământului. Cei pe care-i va ucide Domnul în ziua aceea vor fi întinşi de la un capăt al pământului până la celalt; nu vor fi nici jeliţi, nici adunaţi, nici îngropaţi, ci vor fi un gunoi de pământ.

 

Isaia 34:2  Căci Domnul este mâniat pe toate neamurile, şi plin de urgie pe toată oştirea lor: El le nimiceşte cu desăvârşire, le măcelăreşte de tot.

 

Tefania 1:14,17,18  Ziua cea mare a Domnului este aproape, este aproape şi vine în graba mare! Da, este aproape ziua cea amarnică a Domnului, şi viteazul ţipă cu amar. Atunci voi pune pe oameni la strîmtoare, şi vor bîjbăi ca nişte orbi, pentru că au păcătuit împotriva Domnului; de aceea le voi vărsa sângele ca praful, şi carnea ca gunoiul! Nici argintul, nici aurul lor nu vor putea să-i izbăvească, în ziua mâniei Domnului; ci toată ţara va fi mistuită de focul geloziei Lui, căci va nimici deodată pe toţi locuitorii ţării.

Un război al puterilor supranaturale

Tefania 3:8  „De aceea aşteptaţi numai, zice Domnul, până în ziua când Mă voi scula la pradă: căci am Hotărât să strâng neamurile, să adun împărăţiile, ca să-Mi vărs urgia peste ele, toată aprinderea mâniei Mele; căci toată ţara va fi mistuită de focul geloziei Mele.”

 

Iuda 1:14,15  Şi pentru ei a proorocit Enoh, al şaptelea patriarh de la Adam, când a zis: „Iată că a venit Domnul cu zecile de mii de sfinţi ai Săi,ca să facă o judecată împotriva tuturor, şi să încredinţeze pe toţi cei nelegiuiţi, de toate faptele nelegiuite pe care le-au făcut în chip nelegiuit, şi de toate cuvintele de ocară pe care le-au rostit împotriva Lui aceşti păcătoşi nelegiuiţi.”

 

Isaia 66:15,16  „Căci iată, Domnul vine într-un foc, şi carele Lui Sunt ca un vârtej; Îşi preface mânia într-un jăratic, şi ameninţările în flacări de foc. Căci cu foc Îşi aduce Domnul la îndeplinire judecăţile, şi cu sabia Lui pedepseşte pe oricine; şi cei ucişi de Domnul vor fi mulţi la număr.

 

Zaharia 14:3,12  Ci Domnul Se va arăta, şi va lupta împotriva acestor neamuri, cum S-a luptat în ziua bătăliei. Dar iată că urgia cu care va lovi Domnul pe toate popoarele, care vor lupta împotriva Ierusalimului. Le va putrezi carnea stând încă în picioare, le vor putrezi ochii în găurile lor, şi le va putrezi limba în gură.

 

Psalmi 46:1-3,8-10  Dumnezeu este adăpostul şi sprijinul nostru, un ajutor, care nu lipseşte niciodată în nevoi. De aceea nu ne temem, chiar dacă s-ar zgudui pământul, şi s-ar clătina munţii în inima mărilor. Chiar dacă ar urla şi ar spumega valurile mării, şi s-ar ridica până acolo de să se cutremure munţii. Veniţi şi priviţi lucrările Domnului, pustiirile pe care le-a făcut El pe pământ. El a pus capăt războaielor până la marginea pământului; El a sfărîmat arcul, şi a rupt suliţa, a ars cu foc carele de război.

 

Habacuc 3:2, 11, 12  Când am auzit, Doamne, ce ai vestit, m-am îngrozit. Însufleţeşte-Ţi lucrarea în cursul anilor, Doamne! Fă-Te cunoscut în trecerea anilor! Dar, în mânia Ta, adu-ţi aminte de îndurările Tale! Soarele şi luna se opresc în locuinţa lor, de lumina săgeţilor Tale care pornesc, de strălucirea suliţei Tale care luceşte.Tu cutreieri pământul în urgia ta, zdrobeşti neamurile în mânia Ta.

 

(De asemenea Psalm 110:5,6; Matei 24:20,21,35,36; Ioel 3:9-14)

 

Ordinea căderii

 

Apocalipsa 17:12,16;19:19-20  Cele zece coarne pe care le-ai văzut, Sunt zece împăraţi, care n-au primit încă împărăţia, ci vor primi putere împărătească timp de un ceas împreună cu fiara.Cele zece coarne pe care le-ai văzut, şi fiara, vor urî pe curvă, o vor pustii, şi o vor lăsa goală. Carnea i-o vor mânca, şi o vor arde cu foc. Şi am văzut fiara şi pe împăraţii pământului şi oştile lor, adunate ca să facă răsboi cu Cel ce şedea călare pe cal şi cu oastea Lui. Şi fiara a fost prinsă. Şi împreună cu ea, a fost prins proorocul mincinos, care făcuse înaintea ei semnele, cu care amăgise pe cei ce primiseră semnul fiarei, şi se închinaseră icoanei ei. Amândoi aceştia au fost aruncaţi de vii în iazul de foc, care arde cu pucioasă.

Vine brusc, pe neașteptate

2 Petru 3:10 “ Ziua Domnului însă va veni ca un hoţ. În ziua aceea, cerurile vor trece cu troznet, trupurile cereşti se vor topi de mare căldură, şi pământul, cu tot ce este pe el, va arde.”

Isaia 28:21  “Căci Domnul Se va scula ca la muntele Peraţim, şi Se va mânia ca în valea Gabaonului, ca să-Şi facă lucrarea, lucrarea Lui ciudată, ca să-Şi împlinească lucrul, lucrul Lui nemaiauzit.”

 

Luca 21:34,35  “Luaţi seama la voi înşivă, ca nu cumva să vi se îngreuieze inimile cu îmbuibare de mâncare şi băutură, şi cu îngrijorările vieţii acesteia, şi astfel ziua aceea să vină fără veste asupra voastră. Căci ziua aceea va veni ca un laţ peste toţi cei ce locuiesc pe toată faţa pământului.”

 

1 Tesaloniceni 5:3  “Când vor zice: „Pace şi linişte!” atunci o prăpădenie neaşteptată va veni peste ei, ca durerile naşterii peste femeia însărcinată; şi nu va fi chip de scăpare.”

 

Vine după o campanie mondială de avertizare

 

Matei 24:14  Evanghelia aceasta a Împărăţiei va fi propovăduită în toată lumea, ca să slujească de mărturie tuturor neamurilor. Atunci va veni sfârşitul.

 

Ezechiel 9:2;4-6  Şi iată că au venit şase oameni de pe drumul porţii de sus dinspre miazănoapte, fiecare cu unealta lui de nimicire în mână. În mijlocul lor era un om îmbrăcat într-o haină de in, şi cu o călimară la brâu. Au venit şi s-au aşezat lângă altarul din aramă. Domnul i-a zis: „Treci prin mijlocul cetăţii, prin mijlocul Ierusalimului, şi fă un semn pe fruntea oamenilor, care suspină şi gem din pricina tuturor urîciunilor, care se săvârşesc acolo.Iar celorlalţi le-a zis, în auzul meu: „Treceţi după el în cetate, şi loviţi; ochiul vostru să fie fără milă, şi să nu vă înduraţi! Ucideţi, şi nimiciţi pe bătrâni, pe tineri, pe fecioare, pe copii şi pe femei; dar să nu vă atingeţi de nici unul din cei ce au semnul pe frunte! Începeţi însă cu Locaşul Meu cel Sfânt!” Ei au început cu bătrânii, care erau înaintea Templului.

 

Isaia 6:9,11  El a zis atunci: „Du-te şi spune poporului acestuia: „Într-una veţi auzi şi nu veţi înţelege; într-una veţi vedea, şi nu veţi pricepe!”

 Şi eu am întrebat: „Până când, Doamne?” El a răspuns: „Până când vor rămâne cetăţile pustii şi lipsite de locuitori; până când nu va mai fi nimeni în case, şi ţara va fi pustiită de tot;

 

Supraviețuitorii

 

1 Tesaloniceni 5:4  Dar voi, fraţilor, nu Sunteţi în întuneric, pentru ca ziua aceea să vă prindă ca un hoţ.

 

Tefania 2:2,3 “… până nu se împlineşte Hotărârea-ca pleava trece vremea-până nu vine peste voi mânia aprinsă a Domnului, până nu vine peste voi ziua mâniei Domnului!

Căutaţi pe Domnul, toţi cei smeriţi din ţară, care împliniţi poruncile Lui! Căutaţi dreptatea, căutaţi smerenia! Poate că veţi fi cruţaţi în ziua mâniei Domnului.”

 

(De asemenea Matei 24:20-22; Apocalipsa 7:9,10;14-17)

 

Va veni în decursul acestei generații dar ziua și ceasul sunt necunoscute omului

 

Matei 24:34,36 “ Adevărat vă spun că, nu va trece neamul acesta până se vor întâmpla toate aceste lucruri.Despre ziua aceea şi despre ceasul acela, nu ştie nimeni: nici îngerii din ceruri, nici Fiul, ci numai Tatăl.”

The Best United Kingdom Bookmaker Ladbrokes Promo Code website review